Sora
Administrator
 Din: Bucuresti
Inregistrat: acum 16 ani
Postari: 5221
|
|
Moara cu noroc, caracterizare -
batrana, Ana, Lica Samadaul, Ghita
„Moara cu Noroc" este alcatuita din saptesprezece capitole, avand o actiune care se desfasoara cronologic, de la Sfantul Gheorghe si pana la Paste (in anul urmator).
Textul incepe si se incheie prin cuvintele Batranei (mama Anei si soacra lui Ghita). Daca fraza initiala („ Omul sa fie multumit cu saracia sa..." are rolul de cod moral, cea finala arunca peste aceasta tragedie umana sentinta de fier a Destinului: „Simteam eu ca nu are sa iasa bine: dar asa le-a fost datai"1
Subiectul nuvelei ar putea fi povestit astfel: Ghita (cizmar intr-un umil sat transilvanean), se hotaraste sa renunte la „linistea colibei", pe motivul saraciei oamenilor, care umblau toata saptamana in opinci sau desculti, iar in duminicile ploioase isi duceau cizmele in mana, pana la biserica. Afland despre arendarea carciumei de la Moara cu Noroc, se hotaraste sa se mute acolo.
Totusi, de dragul copiilor sai, Batrana accepta sa-i urmeze cu inima deschisa, spre a imbuna sansa: „cu toata inima, cu tot sufletul, cu toata dragostea mamei care incearca norocul copilului iesit in lume."
Acesta ar fi primul capitol al nuvelei, cuprinzand expoziti-unea si intriga (hotararea lui Ghita de a parasi spatiul protector al „colibei" sale si de a se muta la han).
Noul spatiu existential al familiei este o fosta moara, asezata la rascrucea drumurilor care duceau spre Ineu, intr-o pustietate. Aici va veni Ghita, impreuna cu Ana, Batrana si cei doi copii si va incepe sa munceasca, facand ca locul sa para „binecuvantat".
Intreaga saptamana, hanul era plin de drumeti, iar sambata, carciumarul isi numara banii si era multumit de norocul care i se daduse.
Lucrurile merg bine, iar hanul isi pastreaza ipostaza benefica, pana la sosirea lui Lica Samadaul, personaj demonic, hot si ucigas, care-i impune carciumarului sa-i devina complice: ,eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie."
Ana banuieste ca Lica este „om rau si primejdios" si-si atentioneaza sotul, dar Ghita stie ca nimeni nu poate ramane la han fara voia lui Lica; el accepta pactul cu diavolul pentru ca dorea sa se faca „om cu stare": „Iar Ghita voia cu tot dinadinsul sa ramaie la Moara cu Noroc, pentru ca-i mergea bine..."
Fire slaba si oscilanta, Ghita va fi dominat de forta malefica a Samadaului: primeste de la Lica sase porci (despre care stia ca sunt furati), ii imprumuta bani, il gazduieste intr-o noapte cand este pradat arendasul (si cand Lica pleaca si se intoarce la han imbracat femeieste); la judecata, se trezeste spunand ceea ce vroia Lica, salvandu-1.
Eroarea carciumarului isi are izvorul in permanenta oscilare intre bine si rau; ar dori sa-1 dea pe Lica pe mana jandarmului Pintea, dar nu poate renunta la mirajul castigului: „Dar Ghita nu voia sa plece, nu-l lasa inima sa paraseasca locul in care in scurt timp putea sa se faca om cu stare". Asa se face ca, primind de la Lica bani furati spre a-i schimba, Ghita ii duce lui Pintea, dar nu-i spune ca jumatate din ei sunt ai sai.
Pe masura ce trece timpul, iar banii se inmultesc, Ghita este tot mai dornic de imbogatire: amana aducerea dovezilor in mana jandarmului, ba chiar se gandeste sa fuga in lume ca sa-si salveze aceasta neasteptata avutie; totodata, spaima ca Lica ar putea veni sa-1 prade si imaginea femeii ucise de Samadau in padure, ii sfasie fiinta.
Capitolul al XVI-lea prezinta izbavirea, prin moarte, a celor care incalcasera norma morala.
De Paste, Ghita si Ana raman la han, in timp ce Batrana pleaca, impreuna cu copiii, la niste rude, la Ineu.
Intentionand sa-1 predea pe Samadau, carciumarul il lasa singur cu Ana, plecand sa-1 anunte pe Pintea.
La intoarcere, simtind ca i s-a pus „ceva" „ de-a curmezisa in cap", Ghita o injunghie pe Ana, cuprins de remuscari ca Dumnezeu nu i-a dat, la timp, gandul cel bun
Samadaul (care se intorsese sa-si ia serparul uitat la han), ii porunceste lui Raut sa-1 impuste pe Ghita si sa incendieze hanul.
Urmarit de Pintea, Samadaul isi zdrobeste capul de un copac.
Batrana pleaca la rude „singura cu copiii, singura si mahnita pana in adancul inimii."
La intoarcere, ea nu gaseste decat zidurile afumate ale hanului si gramezile de praf si cenusa din care ieseau oasele celor care fusesera Ghita si Ana. Acum, imaginea celor cinci cruci si cuvintele Batranei („dar asa le-a fost data!" se proiecteaza simbolic peste intreaga actiune.
Imaginea finala a femeii care-si ia nepotii si pleaca (spre a-i salva din spatiul malefic) este incurajatoare: s-ar putea crede ca, intr-o lume care respecta norma morala, acestia vor avea un alt destin.
Subiectul nuvelei se organizeaza in jurul conflictului central care este unul psihologic: lupta sfasietoare care se da in sufletul lui Ghita intre patima imbogatirii si fondul lui initial cinstit.
Ghita este un personaj complex; el s-ar putea incadra in tipologia omului care si-a pierdut omenia.
Atata timp cat traieste in „linistea colibei" sale, cizmarul se simte neimplinit, ca si cand, din cele doua jumatati posibile ale sufletului sau, aici s-ar manifesta numai una.
Solutia o constituie cautarea unui alt spatiu in care sa se implineasca intregul: din aceasta pricina, in prima perioada a sederii la carciuma, Ghita simte ca, pentru el, aceasta era „cu noroc".
Multumirea nu dureaza insa decat pana la sosirea lui Lica Samadaul - personaj demonic si straniu care exercita.o influenta puternica asupra carciumarului.
Demonia celui dintai trezeste setea de bani in apele adanci ale sufletului lui Ghita („Se gandea la castigul pe care l-ar putea face in tovarasia lui Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca ochii", atragandu-1 in spatiul intunecat al crimelor Samadaului.
Explicatia acestei schimbari ar putea fi cautata tot in preambulul gnomic, conform caruia, intr-o anumita lume, cumpatarea si ordinea existentiala constituie o „cupola" protectoare. Iesit de sub influenta ei benefica, Ghita va trece prin toate cercurile instrainarii: se indeparteaza de Ana, de copii si de el insusi, ascultand doar de poruncile propriului subconstient: „Ar fi voit sa mearga la ea, sa-i ceara iertare si sa o impace, dar nu putea; era in el ceva ce nu-l lasa". Aceasta forta oarba care ajunge sa-i modifice destinul, va da nastere unui acut sentiment de neputinta: „Ei! Ce sa-mi fac? (...) Asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac, daca e in mine ceva mai tare decat vointa mea?".
in numeroase scene, autorul analizeaza starile sufletesti ale lui Ghita, sfasierea lui intre moral si amoral, sfarsita numai in moarte. Bunaoara, atunci cand Lica ii cere toti banii (promitand ca-i va inapoia daca va trai), Ghita este cuprins de o furie neputincioasa („ii era de parca-i seaca sangele din vine", rezumand, intr-o fraza, intreaga sa drama existentiala, puternicul sentiment al neimplinirii: „Mi-ai luat linistea sufletului si mi-ai stricat viata".
Atunci cand Lica (adus in fata judecatorilor) ii invinuieste pe doi dintre oamenii sai, Ghita traieste, la modul acut, conflictul dintre adevar si minciuna: desi „era patruns de nevinovatia lor", carciumarul il sustine pe Lica, de teama ca altfel familia sa va avea de suferit.
Tot asa, in scena uciderii Anei, tensiunea acumulata in sufletul lui Ghita, alienarea (instrainarea) si ura impotriva Samadaului rabufnesc din adancurile intunecate in care dospisera devenind dominante: cel care porunceste este subconstientul lui Ghita, care ii intuneca ratiunea („Simt numai ca mi s-a pus ceva de-a curmezisa in cap si ca nu mai pot trai, iara pe tine nu pot sa te las vie in urma mea".
Drama personajului provine din lupta care se da intre cele doua Jumatati" ale fiintei sale: una care il ispiteste la complicitatea cu Lica, iar cealalta - care ii trezeste remuscari adanci.
Scaparea nu va fi posibila decat in moarte; si cum Ana reprezenta amintirea a ceea ce fusese luminos si bun, Ghita o ucide, omorand astfel reminiscenta a ceea ce fusese el insusi candva.
Greselile lui atrag insa pedeapsa destinului (al carui „instrument" devine Lica) si Ghita este impuscat. Personajul central al nuvelei este caracterizat prin mai multe mijloace: prin faptele si vorbele sale, prin mediul in care traieste, prin opiniile altor personaje, dar, mai ales, prin analiza psihologica.
Lica Samadaul este un personaj demonic, memorabil si unic in literatura noastra.
El n-a stat niciodata sub pomenita „cupola" protectoare a ordinii morale, fapt care le-a permis „demonilor" subconstientului sa-i invadeze sufletul cu patima varsarii de sange: („sangele cald e un fel de boala" care-1 apuca din cand in cand).
Celelalte trasaturi (istetimea, abilitatea, curajul, hotararea, barbatia) sunt puse in slujba acestui intunecat instinct.
Pana si omeneasca teama de moarte este traita altfel de Lica, acesta dorind „sa traiasca mult si lung, cat tine lumea, ca sa scape de viata cealalta" (judecata de apoi).
Ana. Tanara sotie a lui Ghita este infatisata in toata complexitatea ei sufleteasca, pe masura ce destinul familiei va evolua sub semnul demoniei lui Lica.
La inceput, cand Ghita se hotaraste sa ia in arenda carciuma de la Moara cu Noroc, batrana are rezerve, motivand, intre altele, ca Ana este „prea tanara, prea asezata, oarecum prea blanda la fire" pentru a deveni „carciwnarita".
Si dupa ce familia se muta la noua ei locuinta, Ana isi pastreaza o anume candoare si naivitate, astfel incat prima intalnire cu Samadaul o impresioneaza profund: „Ana ramase privind ca un copil uimit la calaretul ce stetea ca un stalp de piatra inaintea ei".
Treptat, intuitia o face sa-si dea seama de firea ticaloasa a lui Lica, pe care o percepe in ranjetul, in „cautatura" Samadaului, ori in felul in care acesta isi rodea mustata cu dintii.
Pe masura ce trece timpul, Ana isi pierde stapanirea de sine si chiar demnitatea, rugandu-1 pe Lica s-o ia cu el: „Daca te duci si te duci, ia-ma si pe mine: nu vreau sa-l mai vad".
De Paste, Ana accepta sa ramana cu Lica, din razbunare, necunoscand planurile lui Ghita si fiind jignita profund de nepasarea lui.
Si sufletul Anei (ca si al lui Ghita) este alcatuit din doua Jumatati": una pura (care se pierde treptat) si alta pasionala si nestapanita (care o va impinge in moarte).
|
|
